Au ascultat muzica lor preferata, au dansat pana dimineata, au mancat pizza si prajituri, au ras cu pofta, totul a fost de vis. Dar sunetul bateriei descarcate a trezit-o. A revenit la realitate... Si a durut. S-a ridicat din pat si s-a privit in oglinda... Era ea, cea dintotdeauna, o fetita naiva cu cearcane adanci si chip indurerat. Din nou visase cu ochii deschisi...
-Sufletul doare?!
-Da, sufletul doare... Dar nu e o durere obisnuita. E o senzatie pe care nu o poti descrie. Poti doar sa o simti uneori... Sau, mai bine zis, deseori.
-Acum am si eu aceasta senzatie... Nu-mi place! Nu exista niciun medicament?
-Dar oare cui ii place? Singurul medicament e timpul. O sa-ti treaca, ai rabdare. Acum du-te si aranjeaza-te, pune-ti masca vesela, masca ta din fiecare zi. Trebuie sa pleci. Doar nu vrei ca cineva sa observe adevarata ta stare. Grabeste-te!
E minunat sa vezi cum feţe deprimate si fara speranta au acum cel mai larg zambet. Sunt fericite, sunt dovada ca exista minuni... E pacat, insa, sa vezi cum feţe care odata radiau de fericire, sunt acum posomorate, indoliate, indurerate si complet rupte de realitate. Sunt triste, sunt dovada ca exista tragedii.
Maine este prima zi din restul vietii mele. Astazi, insa, am avut o zi linistita, o zi cum nu am mai avut de ceva vreme. Din pacate, nu a fost si o zi fericita. Starea mea de spirit a fost jalnica.
Punct.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu